Tu știi cel mai bine de ce are nevoie copilul tău, mămico!

Am primit de-a lungul timpului o grămadă de sfaturi despre ce să îi fac bebelușului în cazul în care el are diferite manifestări și aici ma refer la: sughiț, febră, baiță, cordon ombilical, hrană, îmbrăcăminte.
Oamenii sunt bine intenționați, însă uneori exagerează. Mamele se informează, cunosc fiecare etapă prin care trece bebe și știu să acționeze în consecință.

Sughițul. Păi în primele luni sunt prezente cele 3 S-uri (sughiț, strănut, strabism). Perfect normal. Organele interne ale bebelușului nu sunt dezvoltate suficient și de aici aceste reprize care uneori variază între 5 și 30 de minute. Calea cea mai simplă ca ei să se calmeze este fie alăptarea, fie biberonul cu lapte praf. În niciun caz apă sau lămâie cum se făcea odată.

În cazul unei febre niciodată nu punem încă o paturică de teamă că poate ii e frig. Riscul de supraîncălzire e mare, deci nu ajutăm la scăderea temperaturii, ci la creșterea ei. Lăsați-i îmbrăcați sumar și monitorizați-i.


„Nu îl mai spăla în fiecare zi că răcește.” Un nou născut nu e murdar niciodată, nu are unde să se murdărească, doar nu trage la sapă. Băița are scopul de a-i crea o rutină pentru ca trecerea la somnul de noapte să fie mai ușoară. De aceea nu trebuie ratată mai ales în primele luni de viață.

„Nu ai voie să îi faci baie până nu îi cade cordonul ombilical”.Și dacă procesul ăsta durează 12 zile cum a fost în cazul meu? Ratez primele lui zile de baie doar că nu trebuie sa îl deranjez pe Domnul Cordon? Nu are nicio legătură. Atât la cursul de puericultura, cât și în cărțile de specialitate scrie clar că acesta trebuie ignorat cu desăvârșire în timpul băitei. Va cădea singur când va fi momentul lui.

Poate nu se sătura cu laptele matern”. Exclus. Laptele matern este acolo și nimic nu îl poate opri ca el să nu mai producă, decât însuși bebelușul care renunță singur (procesul de auto înțarcăre).
Completarea cu lapte praf, dar cu sânii plini de lapte, duce la pierderea lactației. Bebelușul este cea mai bună pompă și își ia de acolo atât cât are nevoie, chiar dacă uneori trage activ 15 minute, alteori doar 5, sau dacă ajunge să mănânce și la interval de 10 minute. Există tot felul de transformări (pusee, salturi mentale, regresii ale somnului) care te pun la încercare, îți testează răbdarea, te fac să pierzi ore bune de somn și te pun pe gânduri („Oare nu se satură?”). Nicidecum. Durează între 2-7 zile, iar la finalul acestora vei da peste un bebeluș care a avut un ritm de creștere accelerat, plus noi achiziții. Răbdare.

„Mai pune ceva pe el. „Chiar dacă sunt micuți și vulnerabili asta nu înseamnă că trebuie să îi îmbrăcăm ca la Polul Nord când nici măcar nu e zăpadă afară. Până ajung să spună dacă le e frig sau cald, noi alegem cum ii îmbracăm. În general bebelușul trebuie îmbrăcat cu un strat de îmbrăcăminte în plus față de tine ca adult, dar asta nu înseamnă infofolit. Lasați-i să devină rezistenți pentru ca al lor corp să lupte pentru imunitate.

Dragă mămică, tu îți cunoști cel mai bine copilul, așa că tu vei simți ce e mai bine pentru el în absolut toate momentele. Cum simte o mamă, nu simte nimeni altcineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media