Prima răceală a bebelușului, sfârșitul lumii pentru mame

Atunci când se naște, bebelușul are sistemul imunitar fragil și imatur, dar care se dezvoltă treptat luptând zi de zi împotriva anumitor agenți patogeni pe care îi întâlnește. Pentru că procesul de maturizare al sistemului imunitar este de lungă durată (poate ajunge la maturitate abia la vârsta școlară), de-a lungul timpului bebelușii sunt presupuși la infecții virale ori bacteriene. Având în vedere că în aer sunt peste 200 de tipuri de viruși ei se pot îmbolnăvi în orice perioadă a anului. Cu toate astea, răcelile au un rol important: întăresc întregul sistem imunitar, drept urmare atunci când ajungem la maturitate ajung să se rărească, ba chiar să scăpăm de ele.

Dar pentru că pe teorie stau bine, să văd cu practica ce rezolv. Iată că de ce mi-a fost frică nu am scăpat. A răcit bebe, iar eu am murit și am înviat după 5-6 zile. Prima răceală mai zdravănă a lui a fost în jurul a 11 luni. Am fost dărâmată și vinovată pentru că de la mine luase. Cu mustrări de conștiință, cu toată teoria mea despre mucozități, febră, tuse, nas înfundat, în acele momente mă gândeam cum să fac să îi alin durerea cât mai repede sau cum pot să fac să iau totul asupra mea. Dar cum acest lucru nu se putea întâmpla, am încercat să mă calmez. Evident că nu am stat să mă uit și să aștept o „minune” să se facă bine așa că am început să pun în practică tot ce știam până la vizita cu pediatrul. Dar greu, tare greu să îți vezi copilul mic de nici un an cum trece prin stările astea. Respirația era grea, tusea îl făcea să regurgiteze des, febra se instalase și scădea greu la antitermice date alternativ, iar refuzul mâncării solide era la ordinea zilei. Laptele matern a fost baza în toate aceste zile, riscul de deshidratare era destul de mare, așa că sânul m-a salvat în toată această situație.

Și totuși, cum să existe toate astea într-un singur omuleț? Cum? De ce să treacă prin asta fix el? Când o să se termine?

În toată nebuloasa asta mă bucuram totuși că starea lui generală era una bună, nu devenise apatic și era la fel de jucăuș. Ajunși la medic pentru consult ni s-a recomandat un tratament simptomatic pentru tratarea virozei. Nu suntem adepții antibioticelor, nici eu, nici soțul, nici medicul pediatru, iar ceea ce căpătase el era doar o simplă infecție cauzată de viruși, nu o infecție bacteriană ce necesita antibiotic. Din păcate, în spitalele noastre din țară se prescriu antibiotice pe bandă rulantă și majoritatea diagnosticelor sunt puse greșit. Gripa şi răceala sunt cauzate de viruşii în raport cu care antibioticele nu au absolut nici un efect!

Ehe… Zile grele au urmat din nou. Administrarea antitermicelor, picăturilor decongestionante, curățarea nasului, verificarea temperaturii și monitorizarea lui în tot acest timp, zi și noapte. Când vedea seringa pregătită cu antitermic începea să fugă prin casă, iar eu după el. Curios, îi plăcea tare mult să stea la aparatul de aerosoli. Deja vedeam luminița de la capătul tunelului dat fiind faptul că accepta de 3 ori pe nebulizarea cu ser fiziologic și Respisun. În fond, toate contribuiau la refacerea lui așa că am reușit să îl pun pe picioare prin urmarea tratamentului prescris de pediatră.

Se spune că te obișnuiești cu toate răcelile, virozele, gripele neanunțate și vei știi să acționezi în consecință în acele momente. Cu toate astea sunt sigură că de fiecare dată voi suferi la fel și voi aștepta cu nerăbdare să treacă. Și totuși am mai învățat ceva din toată povestea asta. Am învățat să fiu mai optimistă pentru că în felul ăsta el simte siguranță, să iau totul ușor și cu calm și să am încredere că organismul lui luptă, apărând și întărind întregul sistem imunitar.

Să ne fie sănătoși bebelușii, că-n rest toate sunt ca și rezolvate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media