Nașterea: spital de stat sau spital privat?

Nu am stat pe gânduri atunci când am luat decizia de a naște la un spital de stat din București. Medicul meu activa pe vremea aia acolo, dar și la o rețea privată de sănătate unde am mers în mod regulat pentru a-mi face toate investigațiile necesare celor 9 luni de sarcină. Abonată fiind, am plătit doar niște sume infirme pe anumite servicii medicale care nu erau incluse în abonamentul lunar.
Acum un an, consultându-mă cu medicul meu ginecolog am luat decizia de a naște la un spitalul de stat foarte cunoscut din București si anume, Filantropia. Doctorița mea mi-a povestit despre aparatura de ultimă generație și despre ce echipă de oameni faini se află acolo. Știam de asemenea că tații nu pot asista la naștere sau travaliu și că nu există „ora magică” și mi le asumasem. Una peste alta prietenele mele care născuseră acolo erau mulțumite per-total de experiența pe care au avut-o, feed-back-ul lor fiind unul pozitiv. Oricum, eu eram foarte hotărâtă și nu am mai dat înapoi, mă simțeam împăcată cu ideea asta. Pentru că am avut ocazia să aud diferite păreri de-a lungul timpului despre sistemul privat VS sistemul de stat, o să enumăr câteva minusuri pe care eu le-am regăsit în ambele părți și care cred pot ajuta în luarea unei decizii vis a vis de locul în care urmează să naști.

  • La privat vei găsi întotdeauna condiții de lux, însă parcă am prefera să îi dăm pe câteva nopți de cazare într-o țară exotică, nu în România, să vedem Bucureștiul de la înălțime.
  • În multe spitale de stat sunt condiții mizerabile în care nu ai putea sta efectiv, din păcate. Și femeile nasc pe capete acolo. Trist.
  • La anumite rețele private nu ai sistem de urgență, iar în cazul unei probleme mai delicate, ești transferat la un spital de stat.
  • La privat dai de unele asistente care nu sunt așa drăguțe cu tine și nu îți suflă în ceafă așa cum te-ai fi așteptat.
  • La stat trebuie să le bagi ceva în buzunar ca să fii luată în seamă.
  • Mâncarea poate fi bună și la privat și la stat, dar nicăieri excelentă.
  • Puține spitale private din București sunt pro naștere naturală.
  • Puține maternități fie ele de stat, sau private susțin alăptarea exclusivă.

Și lista poate continua.

Totuși în capul meu nu au fost atâtea contradicții la acel moment și pentru mine a contat mult omul care mi-a monitorizat sarcina, același om care a fost factorul de decizie vis a vis de naștere. Aveam multe feedback-uri pozitive de la diferite persoane, văzusem maternitatea, era curat și liniște. Și da, mărturisesc, am fost practică și m-am gândit că aș putea economisi niște bani având în vedere ce industrie a bebelușilor există la ora actuală în România și câți bani se duc pe mărunțișuri și lucruri urgente, importante.

Condițiile au fost foarte bune în locul în care am născut eu. Aveam posibilitatea de a sta singură intr-o rezervă (contra-cost), insă nu am vrut. Am împărțit camera cu o doamnă tare drăguță și am povestit o grămadă în timpul în care bebelușii dormeau. Mămica m-a ajutat cu sfaturi, fiind deja la al doilea copil, iar timpul s-a scurs mai ușor. Doamnele de pe secția de neonatologie au fost drăguțe, iar doctorița mea, o minune de om. Copilul a fost verificat, consultat și hrănit, iar eu m-am simțit în siguranță în acele zile petrecute acolo. Evident, există și excepții cu povești mai puțin plăcute, însă acestea sunt atât sistemul de stat, cât și sistemul privat. În cazul meu totul a decurs normal și am avut parte de o experiență fericită.

Alegerile țin pur și simplu de noi și de familia noastră. Acestea vizează doar personale direct implicate: mama și tatăl. Să nu mai judecăm femeile care aleg să nască la stat/privat. Nu suntem noi în măsură să facem asta! În orice loc vor exista neplăceri, dar important e ca noi și nou-născuții să fim îngrijiți pe toata șederea noastră în maternitate, fie ea de stat sau privată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media