Există viață după copil

Mă uit la el și radiez de fericire. Sunt în extaz când îmi zâmbește și îmi spune „mama”. Ador să mă plimb cu el pe afară și să îl iau în brațe când obosește.

Copilul este cea mai mare binecuvântare dintr-o familie, este o minune în viața fiecărei mame, iar iubirea noastră pentru ei nu are limite. E adevărat că tot programul ți se schimbă și oboseala se adună zilnic până ajungi la epuizare. Perfect de acord. Auzeam în jurul meu că vor veni aceste „modificări”, dar mi le asumasem. În aceeași măsură știam că îmi doresc să fiu o mamă „atipică”, adică normală. Să accept toate schimbările care vin odată cu nașterea bebelușului și în același timp să nu schimb nimic din viața pe care o aveam înainte. Să fim sinceri, zilele se duc și bebelușii cresc. Timpul nu stă pe loc pentru niciun om de pe planeta asta, nici măcar pentru noi, mamele. De ce să nu ne bucurăm și de noi în aceeași măsură în care ne bucurăm de ei? E adevărat că programul devine mai încărcat și nu ne mai permite atât de multe ca înainte, dar dacă îl gestionam corect, reușim să facem tot ce ne propunem. Cheia succesului: să ne dorim.
Să vorbim pe subiect și să vă povestesc de unde vine toată energia mea pozitivă în fiecare zi. Întotdeauna am fost o persoană veselă, mi-a plăcut să petrec timp cu oameni, oamenii mei.  Ne intersectam mai rar acum pentru că tuturor ni s-au schimbat prioritățile, dar încercăm să ne bucurăm unii de alții atunci când ne vedem. Îmi place mult să conduc și fac asta zilnic. De multe ori ne facem drum amândoi, eu și bebe. E agitat ca mami și adoră să meargă cu mașina. Da, ador să ies, să dansez, să petrec. Nu mai pot să stabilesc o ieșeală de pe-o zi pe alta, am nevoie de intervenții și de sincronizarea cu bunica pentru a ma putea înlocui cu succes. Mă bucur de ieșirile cu soțul la film, la mall sau la Mega. Scurte, dar intense. Merg în mod constant la grădiniță pentru diferite activități și mă umplu de energia fantastică a copiilor, iar asta mă relaxează. Plecăm cât de des putem din București pentru ca bebe să se bucure de căței, purcei, pisici, găini și aer curat. Nu ratez nicio ocazie în care cineva din familie se oferă să îl culce, să îi dea să mănânce sau să îl schimbe. Mi se par niște lucururi perfect normale care ajută la fericirea întregii familii. Eu mă consider o mamă relaxată, așa am fost încă din timpul sarcinii și mi-am propus să rămân la fel și după nașterea bebelușului.

Nu sunt o mamă perfectă, vă ziceam, dar mă simt foarte bine în pielea mea.
Relax, take it easy. ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media