Dacă bebelușul tău ar putea vorbi, ce ti-ar spune?

Bebelușii chiar „vorbesc” din prima zi în care se nasc. „Cuvintele” nonverbale sunt reprezentate prin expresii faciale, plâns, zâmbete cu ajutorul cărora își pot  exprima o serie de emoții și nevoi. Foame, cald, frig, somn, teamă, nevoia de a sta cu mama, suprastimulare, durere, toate fac parte din limbajul expresiv al bebelușului. Mă uit la el și îl vad cât a crescut. Are 1 an și 3 luni și deja scoate câteva sunete pe care le leagă în momentul în care începe să „comunice” cu mine. Cuvinte precum „bababa” (banana), „papa” (mâncare), „baba” (bunica), „abu” (aspirator), „mama”, „tata”, „apa”, „pa”, „bă”, „da” mă ajută să îi înțeleg anumite nevoi și dorințe pe care le are în diferite momente. După vârsta de 1 an, ei înțeleg tot ce le spunem și de multe ori răspund la solicitările noastre, însă nu se pot exprima. Îl privesc minute în șir și de multe ori mă întreb: oare ce o fi în capul lui și ce mi-ar spune dacă ar putea vorbi? Și pentru că nu voi știi niciodată, nu rămâne decât să îmi imaginez ce mi-ar spune fii-miu dacă ar putea vorbi. 
Mi-ar spune când  îl deranjează lumina?

Mi-ar spune că sunt frumoasă? 
M-ar întreba de ce nu ieșim afară când plouă?
Mi-ar spune că mă ajută să pregătesc cina?
M-ar strânge în brațe și mi-ar mărturisi cât de tare mă iubește? 
M-ar întreba ce avem azi la micul dejun?
Mi-ar spune că îi plăcea masajul atunci când era bebeluș? 
M-ar ruga să nu îi mai tai unghiile? 
Mi-ar spune că și pe tata îl iubește la fel de mult cum mă iubește pe mine? 
Mi-ar spune că îi place la bunici? 
M-ar implora să îi umplu cada cu apă în fiecare seară ca să se bălăcească ore-n șir? 
Mi-ar spune că dor îi e de țiți? 
Mi-ar spune că adoră să ne jucam împreună? 
M-ar ruga să îl duc într-un loc în care sunt mulți copii? 
Mi-ar spune că melodia lui preferată e „Boroboață”? 
M-ar ruga să îi dau pere în fiecare zi? 
Mi-ar spune că îi place să doarmă cu mine? 
Mi-ar spune cât de liniștit e la mine în brațe? 
Mi-ar spune că îi place să-i citesc? 
Mi-ar mărturisi că adoră muzica și dansul? 
Mi-ar spune să fiu curajoasă atunci când e bolnăvior?
Mi-ar spune când ii e sete/foame/somn? 
Și totuși… Nu rămâne decât să îl înțeleg prin gesturi, acțiuni și mimica feței și să astept cu nerăbdare momentele când vom putea comunica despre tot și toate. 
Bebelușii voștri ce v-ar spune dacă ar putea vorbi? ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media