Ce ți-ai fi dorit să știi înainte să devii mamă?

Ești însărcinată, toată lumea te felicită și te încurajează pentru momentul de bucurie pe care tocmai l-ai împărtășit. E firesc să se întâmple asta, să simți cum prietenii și familia se bucura pentru tine. Acesta e de departe cel mai frumos moment din viața ta de viitoare mămică și e normal să vrei să vrei să împărți cu ei acest sentiment unic. Cei din jur transmit toate cele bune și încurajează, însă de cele mai multe ori au tendința de a menaja mult femeile însarcinate și de a le ascunde lucruri ca să nu le panicheze. De acord, parțial. Principiul „Ce nu știi, nu te omoară” nu funcționează pozitiv în acest caz. Viitoarele mămici au nevoie să știe la ce să se aștepte atât în sarcină, cât și după ce devin mame. O gravidă are nevoie de informații în timpul celor 9 luni de sarcină, informații pe care și le ia singură din cărți, articole, ascultă indicațiile medicului, însă ar ajuta-o mult dacă acestea ar veni direct de la persoanele care au trecut deja printr-o experiență similară. 

Există un șir de schimbări ce se produc în momentul în care aflăm că urmează să fim mame. Din propria experiență, dar mai ales din nevoia de a împărtăși pentru a ajuta alte viitoare mămici, astăzi o să vă dau câteva hint-uri despre ceea ce mi-aș fi dorit să știu eu înainte să devin mamă. Evident, teoria-i teorie, experiența e unică pentru fiecare, practica e departe de tot ce se scrie în cărți, însă toate acestea se îmbină perfect și sunt mai aproape de adevăr atunci când sunt povestite de o persoană care a trecut deja prin ele. 

Mi-ar fi plăcut să știu că prima contracție vine, dar pleacă la fel de repede precum a sosit. Un moment în care m-am speriat tare. Eram în mașină, la semafor și dintr-o dată am sesizat o schimbare în corpul meu. Am simțit o senzație de strângere și încordare în partea inferioară a abdomenului și, la o simplă atingere am simțit cum toată acea porțiune se întărise. Făceam cunoștință cu prima contracție Braxton Hick. Citisem, eram la curent cu teoria, însă nu știam cum se simte, cât va dura, cum voi putea detensiona zona. A durat doar 1 minut, însă în capul meu totul s-a derulat în câteva or

Mi-ar fi plăcut să știu că orice minim de efort fizic poate cauza probleme în sarcină. Toată lumea știe că în sarcină este interzis orice tip de efort pentru că odată cu creșterea burticii, centrul de greutate se schimbă și nu mai suntem așa stăpâne asupra mișcărilor pe care le facem. Căratul unui pepene de 2 kg și jumătate m-a trimis la urgențe în trimestrul 2 de sarcină. În urma consultului am primit un tratament de susținere al sarcinii pe care l-am urmat timp de 3 luni. Nu e de joacă și mi-ar fi plăcut să știu că o greutate echivalentă cu o sticlă plină cu apă ar fi putut afecta în așa fel.

Mi-ar fi plăcut știu că analizele modificate nu reprezintă probleme grave. Pășim în sarcină cu analizele perfecte, la zi, iar rezultatele primului set de analize sunt subliniate, roșii și îngroșate. Cu toate că eram perfect conștientă că sarcina îmi va da tot organismul peste cap și majoritatea analizelor vor fi modificate, în momentul în care m-am trezit cu rezultatele în mână au început să mă treacă fel și fel de gânduri. Apele s-au liniștit atunci când doctorul mi-a confirmat faptul că toate aceste modificări sunt perfect normale. 

Mi-ar fi plăcut să știu că semnele nașterii naturale nu sunt aceleași pentru toată lumea. Pe finalul sarcinii m-am așteptat la tot ceea ce se spune despre acest proces. Că voi elimina dop gelatinos, că mi se va rupe apa, că mi se vor rupe membranele. Ajunsesem să stau în casă și să le aștept, însă ele nu au venit niciodată. Cu toate astea, am născut un copil perfect sănătos. 

Mi-ar fi plăcut să știu că nașterea e dureroasă. Nu e ca în povești cu zâne și prinți unde prințul o sărută pe prințesă și aceasta se trezește la realitate ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Da, am participat la un curs Lamaze unde totul părea desprins din aceeași poveste, unde muzica preferată din căști nu trebuia să lipsească din ziua nașterii, nici mâncarea sau revista preferată. E încurajator pe de-o parte. Hormonii și adrenalina lucrează bine împreună și totul pare simplu. Apoi intervine necunoscutul care nu te lasă să îți imaginezi cum va fi, iar vocile celor din jur spun că va trece repede și va fi ușor. A fost greu, dar poveștile au întotdeauna final fericit. 

Mi-aș fi dorit să știu cât de greu e startul în alăptare. Laptele trebuie stimulat ca să se instaleze lactația, chiar dacă el este deja format. Și procesul poate dura o săptămână, două, trei, ba chiar o lună. Din acest motiv nu îmi permit să judec mamele care au ales să le ofere copiilor lapte praf. E o linie foarte subțire între a ceda și a merge mai departe în ceea ce privește alăptarea exclusivă pentru că intervin multe imprevizibile. Nopți nedormite, atașări defectuoase, răni la nivelul mameloanelor, mastite, canale înfundate, greve ale suptului, încercări nenumărate în a hrăni corect bebelușul pentru ca acesta să ia în greutate. 

Mi-aș fi dorit să ascult de prietenele care îmi spuneau în timpul sarcinii să dorm cât de mult pot. Niciodată nu am fost o persoană matinală. Urăsc să mă trezesc dimineața și nu funcționez bine în prima parte a zilei. Cu toate astea nevoia te învață. Afli cum să dormi 3 ore legate de somn/noapte, să te odihnești în tot acest timp și a doua zi să fii fresh. Somnul legat al unui bebeluș e un mare lux pe care nu orice mămică și-l poate permite. Profitați! 

Mi-ar fi plăcut să știu că îmi va fi dor de pusee, salturi mentale și regresii ale somnului. De când am devenit mămică pot să susțin până în pânzele albe că zilele sunt diferite și nu seamănă niciodată între ele. Pe măsură ce bebelușii cresc, lucrurile par (doar par) să se mai așeze, însă nevoile sunt din ce în ce mai diferite și trebuie în continuare să ținem pasul cu ele. Puseu la 7 zile, la 6 săptămâni, la 3 luni, la 6, regresie la 4 luni, la 6 luni, salt mental 1, salt mental 2, salt mental 3, salt mental 4 și așa mai departe. Toate acestea reprezintă achiziții cognitive, motorii și accelerări de creștere perfect normale pentru toți bebelușii. Un puseu durează între 2-7 zile. Media la noi a fost cam de 3. Dacă atunci mi se păreau solicitante, acum mi se par floare la ureche față de câte au mai venit de-a lungul timpului (dinți, măsele, răceli, căzături). Sfat? Trăiți momentul și profitați de orice moment liber.
Cu acest post am vrut să transmit că teoria e doar în cărți. Evident că ajută la o bună organizare și funcționare a lucrurilor, evident că reprezintă un punct de reper și e bine să ne informăm, însă o carte nu va transmite niciodată experiența unei mame care a simțit totul pe pielea ei. Experiențele mamelor se povestesc, fie ele grele sau nu A mea, a ta, a oricărei prietene care a devenit mamă. Limbajul mamelor va rămâne întotdeauna special și înțeles doar de noi. Pentru că a fi mamă este cel mai minunat lucru din lumea asta, dar e și solicitant. Cu toate astea aș lua-o oricând de la capăt si retrăi momentul întâlnirii cu bebelușul meu de fiecare dată, cu tot cu nașterea naturală și epidurala ce a prins doar pe partea dreaptă. Pentru că la capătul acestui drum va fi întotdeauna el.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media