Călătoria bebelușului cu mașina

Înainte de bebe obișnuiam să merg des cu mașina. Ador să conduc, iubesc să fac asta și profit ori de câte ori am ocazia. Cine avea 40 de săptămâni și 2 zile și umbla cu mașina să mai cumpere una, alta, căci nu avea stare? De altfel, la 40 și 3 zile am născut. Mărturisesc faptul că în ziua în care urma să nasc am vrut să conduc chiar eu pentru a merge la spital, dar nu m-a lăsat soțul.

Dar ce ne facem când vine bebelușul? Mai putem călători la fel de mult? Ne mai „permitem” să umblăm hai-hui când ni se năzare? Cum să nu. Trebuie doar să existe dorință.

Am născut iarna și mi-a fost greu să mă mișc în primele 2 luni. Acomodarea mea cu bebe, acomodarea lui cu mine și așa mai departe. N-am avut timp prea mult să mă gândesc la suferința mea, aceea de a conduce.Și totuși, a venit momentul de vaccinare. Și urma sa plecaaaaam cu mașinaaaaaa. Ce fericire! Bebe avea 2 luni și cumva trebuia ajungem. A doua lui călătorie, căci prima a fost cea de la maternitate. Toate bune și frumoase, drum de 15-20 de minute. Bebelușul a reacționat excelent și a dormit (dus-întors). Din experiența mea spun și repet: pentru ca lucrurile să funcționeze trebuie să fii consecvent în acțiunile tale, de orice natură ar fi ele. Așa că următoarea dată am plecat la mall. Apoi la țară. Apoi la rude. Apoi la prieteni. Apoi la mare. Și tot așa.

Dar ce trebuie să iei în considerare atunci când pornești la drum cu bebelușul?

  • Siguranța. NU călătoriți cu bebelușii în brațe fie că e drum de 6 ore, fie că e drum de 10 minute. Folosiți scoica sau scaunul de mașină. Asociația Americană a Pediatrilor (AAP) recomandă ca astfel de scaune să fie utilizate până la minim 2 ani, dar și după această vârstă. Noi am optat pentru un scaun Rear-facing. Știam că anatomia copilului în primii ani de viață este diferită față de cea a adultului, capul acestuia reprezentând 25% din greutatea corporală în primii 2 ani. Într-un scaun cu spatele la sensul de mers (RF), spătarul acestuia absoarbe forțele, le distribuie pe suprafața lui astfel încât capul, coloana cervicală, clavicula, membele superioare și inferioare sunt protejate. Aceste aspecte m-au făcut să optez pentru un scaun RF.
  • Vârsta. Cu cât e mai mic, cu atât iubirea lui pentru mașină va fi mai mare. Când sunt mici se odihnesc în mare parte a timpului. Nu le prea pasă unde dorm atâta timp cât locșorul este unul cald și moale.
  • Programul. Alegeți să plecați atunci când se apropie ora de somn. Nu plecați cu el dormind, ci mergeți cu el treaz pentru că riscul de a plânge când se va vedea într-un spațiu necunoscut este unul destul de mare. Nu prea merge să îi păcălim, chiar și la vârste atât de fragede. În ceea ce privește masa, îl puteți hrăni înainte de plecare și ulterior vedeți ce nevoie mai are (schimbat, hrănit din nou).
  • Pauze. Nu am alăptat niciodată copilul în timpul mersului pentru că ar fi fost chinul de pe lume. Fizic, nici nu aș putea face asta pentru că în familia noastră doar eu conduc. Mereu am preferat să opresc și să îl hrănesc. De asemenea, pauzele dintr-un drum sunt bine-venite atât pentru copil, cât și pentru părinți. Amorțim stând în aceleași poziții, atât noi, cât și ei.
  • Vestimentația. În scoică sau scaun copilul trebuie să fie îmbrăcat lejer, niciodată infofolit. În urma unei norme internaționale de siguranță se recomandă ca atunci când se face prinderea centurilor auto, între haină centură nu trebuie să încapă mai mult de două degete. Dacă afară este iarnă aveți 2 posibilități: fie încălziți mașina înainte de plecare pentru ca temperatura să fie una constantă pentru bebe, fie îi puneți mai multe straturi de haine și în funcție ce vehiculul se încălzește, le dați jos treptat. Alegerea vă aparține.
  • Bebe are nevoie de cineva în spate. Atunci când sunt mici au nevoie ca cineva să stea cu ei în mod constant. Se sperie ușor, se enervează atunci când nu au contact direct cu o persoană cunoscută, iar riscul de înec este mare din cauza regurgitarilor dese. Când se mai măresc e de ajuns o oglindă care se atașează în fața lor, iar cel care conduce îl poate observa cu ușurință pe cel mic cu ajutorul oglinzii retrovizoare.
  • Muzică și voie bună. Alegeți să îi obișnuiți cu muzica de la radio pe care o ascultați în mod constant. Vorbiți cu voce normală în mașină și obișnuiți-l de mic cu gălăgia. Dacă alegeți liniștea deplină, s-ar putea ca la primul claxon să se trezească plângând neștiind ce s-a întâmplat cu el. Dacă în mod constant e „hărmălaie” pe fundal nu i se va părea ceva anormal și se va culca la loc.

Prin urmare, aceasta este experiența noastră fericită în ceea ce privește mersul cu mașina, iar aspectele de mai sus cred că au contribuit pozitiv în a-i face plăcere să stea în mașină. Nu am stresat copilul dacă am ales să plecăm cu el la drum, nu i-am distrus rutina, ci doar ne-am văzut în continuare de programul pe care îl aveam înainte și am ales să ne bucurăm de plimbări, implicit de oameni. Ultima călătorie a fost la Cluj, am avut doar 3 opriri într-un drum de 6 ore și jumătate. Ce să facem dacă a dormit copilul… Vorbeam de consecvență mai sus. Asta-i cheia. S-aveți drumuri plăcute și să vizitați cât mai multe locuri frumoase din țara asta împreună cu o gașcă mare de prieteni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media