Burtica, prima căsuță a copilului meu

Știam că e acolo înainte să mi se confirme sarcina. Mi-era atât de teamă și în același timp mă simțeam binecuvântată că trec prin asta. Îmi făceam o grămadă de scenarii în minte din cauza fricii de necunoscut, îmi puneam mii de întrebări și mă copleșeau cele mai mari emoții când mă gândeam că vom fi 3.

Primul control a fost cu lacrimi. Chiar dacă simțeam că e acolo, nu eram 100% sigură că e totul în regulă și că este dezvoltat conform graficului. Dar bebe era cât o sămânță de mac și totul era perfect după primele măsurători. Am simțit o ușurare care mi-a invadat întreg corpul și am izbucnit în lacrimi. Din acel moment totul s-a schimbat. Știam cât de greu este să susții o sarcină în zilele noastre și am încercat să fiu cât se poate de responsabilă, dar normală în același timp.
Am început să citesc despre dezvoltarea copilului pe săptămâni și eram uimită de evoluția pe care o are un bebeluș în corpul unei femei. Burtica creștea în mod vizibil și mă simțeam specială că am șansa să trec prin așa transformări. Între noi se crease deja o conexiune, aceea de mamă-copil. Cea mai strânsă legătură ce poate exista pe lumea asta.

Corpul trece printr-un șir de modificări, unele la care nu m-aș fi așteptat, sau nu m-aș fi gândit vreodată că pot exista. Stările mele erau foarte schimbătoare, acum plângeam, acum dormeam, acum râdeam în hohote. Știam că simte tot, dar în același timp hormonii nu mă lăsau să mă controlez. În burtica mea creștea o ființă umană căreia i se dezvoltau organele, părțile corpului și simțurile. Se spune că întâi apare simțul tactil, urmat fiind de cel al gustului, al auzului și în final al văzului.

Mânuțele lui te vor strânge tare și nu îți vor mai da drumul vreodată, inimioara mică va bătea mereu, ochii nevinovați și sinceri te vor privi în orice moment, brațele lui te vor strânge tare pentru a-ți arăta cât de mult te iubește. Incredibil prin ce transformări trece un bebeluș încă din viața intrauterină!

Momentul în care a început să miște a fost magic. Atunci am început să comunicăm într-un mod mai intens. Știam că îmi recunoaște vocea așa că îi vorbeam des și așteptam cu nerăbdare „loviturile” alea blânde, ca niște adieri de vânt, dar tre’ să recunosc faptul că în momentele în care nu mișca îl stimulam cu puțină ciocolată și imediat intra pe fir.
Kilogramele în plus, burtica prea mare, durerile cauzate de nervul sciatic pe care bebe apasă prin săptămânile 34-35, toate sunt trecătoare și se uită. La fel și nopțile nedormite. Cu toate astea, în pântecul unei mame există viață, puritate și iubire.

Voi avea cele mai frumoase amintiri legate de primul cuib al copilului meu pentru că acolo i-a fost bine, a crescut, s-a hrănit și a simțit cum dragostea infinită îl înconjoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Social media